BOOM.RU - Interviuri MV

- “Internetul ne da foarte multa libertate, calitate si stare pe care o folosim suta la suta, asta poate ca si ei, acestei libertati, ii place cu noi” – dialog realizat de Cristian Cosma (UN Cristian)- (iulie 2002)

- “Un scriitor tinar si, in general, un tinar trebuie sa fie, in primul rind, liber, si asa, liber, sa se si simta”, dialog realizat de Elena Vladareanu (septembrie 2002)

- „Despre o carte de istorie cu multe istorii”, interviu realizat de Dumitru Crudu (februarie 2005)

- "Traducatorul este cel mai bun cititor posibil", interviu realizat de Stefan Manasia (14 august 2005)

- "Tiuk... s-asa!", dialog realizat de Florin Lazarescu (13 septembrie 2005)

- "Despre exodul masiv al creierelor culturale din Basarabia", dialog realizat de Dumitru Crudu (21 iulie 2005)

- "Ne intereseaza mai mult literatura si viata culturala vie, in direct", interviu realizat de Marius Dobrin (februarie 2006)

“Internetul ne da foarte multa libertate, calitate si stare pe care o folosim suta la suta, asta poate ca si ei, acestei libertati, ii place cu noi” – dialog cu Mihai Vakulovski

Cristian Cosma: De ce o revista literara pe Internet si nu intr-o formula traditionala? Sa fie numai considerentele financiare la baza solutiei sau si cvasi-noutatea "formei" (care prezinta, pe linga parerile rezervate cu privire la totusi costisitoarea "lectura pe sticla", avantajul accesibilitatii temporale si pe acela al nelimitarii teritoriale, rezolvind - se pare - problema distributiei)?

Mihai Vakulovski: Te referi, se intelege, la revista noastra, “Tiuk!”, care are subtitlul “k-avem kef”. Cind venisem, de la Bucuresti la Brasov (cea mai mare greseala din viata mea, dar asta-i alta poveste), la munci silnice si cam “pa moca”, termen invatat tot sub Timpa (desi intelegerile – de atunci - fusesera cu totul altele, ca si zvonistica – de acum - raspindita cu atita indeminare de poetul-editor), incepeam sa ma simt ca si ceilalalti colegi “de servici” (editura “Aula”, patron – fostul poet Al. Musina): eram tot mai nemultumit de ce, cum (si … pentru ce?!) trebuia sa fac, pentru prima oara in viata am simtit pe trupul meu oboseala aia care te termina, despre care doar citisem prin carti… cind imi amintesc de acea perioada ma apuca aceeasi sila care ma cuprinsese atunci, pentru mine ceva la fel de nou ca si multe altele, de care, la fel, nici nu vreau sa-mi amintesc. In perioada aia nu-mi mai raminea timp de nimic si unicele momente de liniste erau duminicile (cind n-aveam prea mult de “lucru pe acasa”!), cind ne mai intilneam cu tehnoredactorul editurii, cu care ne-am imprietenit foarte repede tocmai din cauza nedreptatilor la care asistam, zilnic, impreuna, cele mai dure “experimente” facindu-se, totusi, pe ceilalti “aulisti” (apropo, la un moment dat patronul intentiona sa ne tatueze pe toti cu “Aula”!!!, iar de aici porneste o poveste foarte tare pe care pot doar sa ti-o povestesc). Viorel, pe care-l cunosti, e un tip foarte interesant si plin de planuri, care ma tot intreba, ba una, ba alta, ba de ce nu fac eu o editura, o revista sau, de ce nu, o revista-web, unde mi-ar putea fi si el de folos. Asa a aparut proiectul revistei, din discutii de duminica si dintr-o prietenie, iar revista apare chiar fiindca avem chef. Dupa ce am gindit-o, luni de zile, si am hotarit s-o facem, ii si gasisem numele, am ales si “redactia”, ca sa zic asa - nu e o “redactie” traditionala, ci mai degraba un grup de prieteni care fac taman ce le place si cum le place. Viorel Ciama, fiind doctor in computere, a devenit, pe loc, web-masterul revistei, iar eu eram responsabil cu materialele, dar mi-am dat seama ca avem nevoie si de un grafician si fiindca Dan Perjovschi este graficianul si pictorul si desenatorul meu preferat, l-am intrebat daca nu vrea sa ne ajute si asa am devenit trei. Apropo de Perjo, peretii camerei mele de la camin erau plini de Dan Perjovschi, de aici iesind intimplari haioase de tot. Din cind in cind ni se mai lua lumina (Salajan, mincati-as) si atunci ne mai luam (si noi…) cite o bere, uneori o vodca, iesea si cite un chef monstru, Doru, colegul meu de camera, se cam imbatase (de fapt, el mereu se imbata ultimul), sta pe-un scaun cu privirea undeva-n univers si nu mai avea cuvinte, nu zicea nimic, intrase in camera o gagica care il sufoca cu iubirea ei, la un moment dat mi-am dat seama ca aia se joaca cu pletele lui (Doru fiind rocker “batrin”), cind s-a prins si el, s-a revoltat foarte tare si tot ce-a putut zice a fost: “Du-te-n Dan Perjovschi!”, aratind cu degetul lui lung spre peretele de-asupra patului meu. Apoi ni s-au alaturat ceilalti prieteni, tot atit de folositori, Alexandru Vakulovski, care a venit numai cu idei originale, majoritatea realizate pe loc, cel mai important proiect al sau de la “Tiuk!” fiind, evident, CenaKLU KLU, pe care il conduce nu numai la revista, dar si-n viata, acesta avind loc si la Casa “Tranzit” (Cluj), si-n Salajan (Bucuresti), si in klubul lu’ Serii (Chisinau), si-n munti (Carpati); Nicoleta Clivet, cel mai tare si mai interesant critic tinar, Carmina Trambitas, avocatul si corectorul revistei si, din numarul 2, cel de primavara, neobositul UN Cristian, intotdeauna plin de idei si de planuri, dar si un prieten foarte bun. Deocamdata “astia sintem” si asa se numeste si rubrica care de obicei poarta numele de “Redactia”. “K-avem kef” e in loc de “Revista de cultura” sau “Revista a Uniunii Scriitorilor”. “Colaboratorii”, la inceput, au fost alesi pe cel mai simplu principiu, adica ala valoric, si dupa oameni, adica cel mai bun din domeniul pe care il reprezinta si omul care ma intereseaza si in care cred. Asa “s-a intimplat” “sa publice” la noi oameni de cultura de toate virstele, din toate generatiile, “daca vrei”, unii cunoscuti de toata lumea, nu numai de catre oamenii “de cultura”, altii “debutanti” si care probabil nu prea aveau de gind sa (mai) scrie, in care pur si simplu am avut incredere si sint sigur ca n-am gresit. De la Nicolae Manolescu, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Visniec, Florin Iaru, Al.Cistelecan, Romulus Bucur, Gheorghe Iova, Alexei Vaculovschi, Bogdan Ghiu, Matra Petreu, Vasile Garnet, Daniel Piscu, la mai tinerii Marius Oprea, Radu Andriescu, Andrei Bodiu, Ovidiu Pecican, Dina Hrenciuc, tinerii Dumitru Crudu, Iulian Fruntasu, Dan Lungu, Viorel Dinca, Grigore Cantaru, “junii” Stefan Bastovoi, Doru Cimpoi, Irina Cojocaru, Cosima Dumitriu, Codruta Cuc, Daniela Ludu, Eva Negru, Rares Moldovan, Bogdan Iancu, Cezar Nicolescu, Ruxandra Novac, Denisa Piscu, Irina Sipetean, Ciprian Siulea, Stefan Manasia, Dorin Muresan, Aurora Atanasiu, Iulian Tzau, Cosmin Masca, Lucian Dan Teodorovici si, se intelege, multi altii, oameni care au avut incredere in mine si care m-au ajutat inainte de a vedea vreun numar si pentru asta le sint foarte recunoscator. La fluxul celelaltor intrebari ale tale, bai Cristi, ti-as raspunde cu da: DA.

CC: Ce aduce nou “Tiuk!” (de ce Tiuk) fata de celelalte reviste electronice pe care stiu ca le-ai "parcurs"? Ce sanse (audienta) acorzi acestei categorii de publicatii (numai on-line sau si cu varianta on-line, la multe reviste deja, ceea ce, intr-un fel sau altul, arata un flux al schimbarii de atitudine si din partea editorilor de periodice literare)?

MV: Chiar daca s-ar putea sa nu ma crezi, nu ne-am propus sa aducem cu orice pret ceva nou, desi asta, inevitabil, (ni) se intimpla, si datorita echipei care s-a adunat la “Tiuk!”. Internetul ne da foarte multa libertate, calitate si stare pe care o folosim suta la suta, asta poate ca si ei, acestei libertati, ii place cu noi. Desi am lansat abia doua numere, cel de iarna si cel de primavara, fiind aproape gata si numarul de vara, nr. 3 (cu siguranta va fi pe internet cind vei publica acest material), deja se vad, cu ochiul liber, deosebirile, despre care, totusi, ii las pe altii sa le comenteze, noi nu sintem (mereu) aproape – sintem (mereu) acolo si vom fi acolo atita timp cit vom avea chef – n-avem sefi (nici functii: nu exista un red-sef, dir, manager general, etc), nu luam bani de la nimeni si nu dam bani nimanui, nu ne temem de nimic fiindca n-avem de ce ne teme, nu ne intereseaza parerea unora si ne intereseaza mult de tot parerea altora, facem ce ne place si ne place ca deja au intrat atitia oameni pe site-ul nostru (www.tiuk.reea.net), fara o reclama deosebita. La noutati totusi as aminti, pe linga calitate si hedonism, diversitatea speciilor si domeniilor, interesindu-ne tot ce e interesant, nu numai din literatura si nici macar nu numai din cultura, avem rubrici de istorie recenta (“Afganet” de Alexandru si “Foametiuk” de Alexei Vakulovski, interviuri cu supravietuitorii foametei de dupa cel de-al doilea razboi mondial si cu veteranii din razboiul din Afganistan, “Pagini basarabene” de Vasile Garnet), de istorie politica (portrete de securisti - “Pisa-ne-am pa mormintul lor” de Marius Oprea, care-si face doctoratul pe aceasta tema si stie), de atitudine (“Antiteze” de L.I.Stoiciu, “E vremea sa te lasi de scris” de Al. Vakulovski), existentiale pa bune, deci de viata, cum e “Scrisoriuci pa bune”, un cenaclu altfel rau de tot, CenaKLU KLU, editorialul, care, in fiecare numar, e un nou anti-manifest, “anchetiuk”, ancheta revistei, care aduna oameni foarte interesanti si foarte diferiti… Dintre rubricile “de cultura”, as mentiona “My 3”, care are 3 trepte, cuprinzind trei tipuri de scriitori: (1) foarte cunoscuti, cum sint Florin Iaru (nr. I), Matra Petreu (nr. II), Liviu Ioan Stoiciu (nr. III) (antologie, interviu inedit, fotografii, texte noi, eseu despre, jurnal…), (2) tineri, insa deja “afirmati”, cum sint Stefan Bastovoi (nr. I), Iulian Fruntasu (nr. II), Constantin Acosmei (nr. III) (antologie, texte noi, eseu despre) si (3) foarte tineri si foarte buni (nr. I: Ruxandra Novac, Daniela Ludu, Irina Sipetean, nr. II: Bogdan Iancu, Eva Negru, Rares Moldovan, Cezar Nicolescu, nr. III: Sergiu Beznitzchi, Elena Vladareanu, Constantin Vica). In “Scurt pi doi” analizam, eu si cu Nicoleta Clivet, la concret, o, aceeasi, carte. La “Teatrutiuk” publica cel mai bun dramaturg al momentului, deocamdata e rubrica lui Matei Visniec. La “DJ poem” reciclam poezii, autor DJ UN Cristian. La “Festeiova” Gheorghe Iova raspunde la intrebarile noastre, asa cum stie numai el s-o faca, direct, fara prea multe politeturi si cu acel spirit cognitiv la care nimeni nu-l intrece (fie vorba intre noi, la inceput i-am propus ca rubrica sa se numeasca “Io va fut”, dar Iova a zis, apasat si cu blindete, “N-ai atitia bani”). Multe rubrici permanente ale tinerilor in care avem toata increderea: “NumeRELE” (Irina Cojocaru), “T” (Radu Andriescu), “Dex vs carte de bucate (sau cum pui apa la florile de plastic si bagi masina de calcat in frigider” (Cosima Dumitriu), “Muzon” (Doru Cimpoi si DJ Sandu), “Homo sapiens” (iata o, alta, surpriza), “Ce ne enerveaza”, “Io tak (si fak)”, “turist in romania” s.m.a., multe rubrici pentru cititori (“Scrie ma acum”, “Cititorii vorbeste”, Voi n-aveti chef?”…), cronica evenimentelor (“O’ fo”), revista revistelor (“(Nu) mai cititi”), etc, etc, important e ca, inca o data, la noi totul e pa bune! La intrebarea de ce “Tiuk!” raspunde Harms, autorul “Motto”-ului, pe care-l puteti gasi la “Iaka:”, pe linga “Astia sintem” si “In acest numar:”.

CC: Periodicitatea "trimestriala" e pur si simplu un "semn distinctiv" sau si o garantie a unui nr. mai atractiv? Ce "pregateste" echipa redactionala pentru urmatoarele aparitii si ce sanse exista ca revista sa "parvina" publicului si pe suportul clasic, hirtia?

MV: Revista apare o data pe anotimp: nu ne grabim nicaieri si ne facem treaba cit mai bine, asa, ca sa ne placa si noua. O data pe anotimp, timp in care cititorii au ce citi: am scos, pe hirtie, un exemplar unic, numai pentru noi, al primului numar – e enorm!, apoi revista ramine la locul ei, internetul permite asta, asa cum iti permite si o sumedenie de alte chestii de care ne putem folosi. Daca vrem. Pregatim mai multe lucruri interesante despre care insa nu povestim dinainte, de la numar la numar apar rubrici noi, cum au fost macar si “CenaKLU KLU”, “Pagini basarabene”, “turist in romania” sau “Homo sapiens”, rubrica pe care ti-o recomand s-o “parcurgi”, n-ai sa pierzi nici un minut, in schimb… Apar rubrici si la cererea cititorilor, cum e, de exemplu, “Iepurii nu mor” de Stefan Bastovoi, sau Ierodiacon Savatie (mie imi place mai mult Stefan Bastovoi). M-am gindit si la o varianta “clasica”, de/pe hirtie, am avut si citeva propuneri in acest sens, dar aici ar incepe acel “traditionalism” balcanic care ne cam displace si, apoi, “aia” n-ar mai fi “Tiuk!”(-ul nostru), ar fi altceva, care, cel putin deocamdata, nu ne intereseaza. Dar pina la urma s-ar putea sa ne razgindim si, asa cum “Romania literara” are si ceva cititori pe internet, vom avea si noi ceva cititori hirtiosi. Orice s-ar intimpla (?), in viitor, “Tiuk!” e o revista-web si varianta on-line va ramine de baza. In legatura cu asta pot sa-ti povestesc, pe scurt, doua intimplari care mie imi sint dragi. Inainte de a aparea primul numar, le-am scris (tot prin internet, iata) contrafortistilor ca pregatesc o revista on-line s.a.m.d., la care ei m-au intrebat “Dar unde o sa apara, la Bucuresti sau la Brasov?”, ceea ce mai apoi m-au intrebat si altii, de exemplu, Radu Andriescu scrie chiar in “Tiuk!” ca scrie pentru o revista on-line din Brasov, iar cind i-am spus lui Nicolae Manolescu ca a aparut primul numar, in care avea un text foarte fain, mi-a zis sa-i aduc si lui un exemplar. Alta intrebare, mai putin “draga”, e recenta, cineva (nu-i spui numele…) m-a intrebat daca pot sa-i trimit revista prin mail, iar unii mi-au multumit “pentru revista”, adica pentru reclama aia, anuntul ca a aparut un nou “Tiuk!”… Pe hirtie insa vom edita, la un moment dat, “biblioteca Tiuk!”, volume care se scriu numar de numar, unul cu ancheta Tiuk!, altul de literatura, altul din “Scurt pi 2”, altul din “ce ne enerveaza”, altul din “turist in romania”, altul din “E vremea sa te sasi de scris”, altul din “Hai ku 80-istii”, “NumeRele”, “T”, “muzon”, “Foametiuk”, “Afganet” s.a.m.d. Mai avem in plan si colectia KLU, care o sa-si inceapa activitatea mult mai devreme, fiind o colectie underground, unde vom publica si scriitori tineri, cum e Laura Francisca Marcu, Cosmin Masca, Pavel Paduraru, Stefan Bastovoi, Dumitru Crudu, Mihnea Blidariu, si traduceri din literatura mai putin cunoscuta in Romania, cum e Daniil Harms, baietii de la grupul rock “Leningrad”, dar si textele multor altor grupuri rock.

CC: Daca la primul nr. se putea invoca "norocul incepatorului", cel de-al doilea a confirmat "inceputul favorabil". Ce semnale ati primit si cit de important e "feed-back-ul", accesul publicului la realizarea unui nr. din “Tiuk!”? Nu cred ca ai crezut ca e vorba de asa ceva, “norocul incepatorului”, etcetera. Tatal meu zicea ca daca norocul ar creste pe sub garduri, l-ar paste toti prostii. Ti-am mai spus ca mai intii am gindit (un filolog si un matematician – trei facultati (Viorel a mai dat gata si fac. de fizica si informatica), un master, la informatica, si un doctorat, la Manolescu!) revista, daca are rost, daca mai exista asa ceva, etc. – am mers la sigur! Si chiar daca-mi place riscul – de aceasta data n-am riscat absolut nimic. Ca si-n textele actuale, cititorul, cel care citeste, este tot atit de important ca si scriitorul, cel care scrie, si-i poate lua oricind locul. Avem rubrici speciale pentru cititori, in care-i invitam sa scrie, sa ne scrie, sa continue un text, la rugamintea cititorilor am continuat rubrici pe care nu aveam de gind sa le mai tinem, datorita acestor rubrici am facut legatura cu scriitori tineri care inca nu debutasera, cum e Dorin Muresan si Aurora Atanasiu, pe care i-am publicat in numarul de primavara. Despre semne, semne bune anul are, bune si foarte bune, “revista” place tuturor si, ce e si mai important, ne place noua. Am primit incurajari, laude, aprecieri, felicitari de la tot felul de reviste si de oameni, carora le multumim si pe care nu vrem sa-i dezamagim, de aceea, daca va fi cazul sa ne retragem, ne vom retrage la timp.

CC: Lista semnaturilor din “Tiuk!” este lunga si plina de surprize. Scriitori din "generatii" diferite, nume de prima marime, publicisti si studenti se regasesc cu articole, rubrici, cronici sau raspunsuri la anchete. Ii voi aminti pe N.Manolescu, Matei Visniec, Marta Petreu, Fl. Iaru, M. Cartarescu, Gh.Iova, L.I.Stoiciu, St.Bastovoi, Marius Oprea...

MV: Daca cineva vrea o “lista” completa, avem o “rubrica” speciala, care se numeste “In acest numar:”, de unde poti intra direct la cine te intereseaza, doar ca unii au mai multe rubrici, iar de acolo intri la un singur text de-al autorului. Acolo sint toate numele care au semnat in numar, in ordine alfabetica (nr. 1) sau pe rubrici (nr. 2, 3, 4…)… Asa e, nu m-a interesat din ce “generatie” face sau nu parte persoana/personalitatea care am vrut sa fie cu noi, daca are 17 sau 71 de ani, daca e cel mai tare sau inca n-a auzit nimeni de el, important e ca stiu eu ca e vorba de cineva care scrie exceptional, m-a interesat in primul rind omul, care, iata, “sfinteste “ si locul virtual, de pe internet, “din aer”. Dar mai sint multi oameni pe care ii asteptam la “Tiuk!”, foarte multi, unii habar n-au ce buni sint!

(iulie 2002)

“Un scriitor tinar si, in general, un tinar trebuie sa fie, in primul rind, liber, si asa, liber, sa se si simta”, dialog cu M. Vakulovski, realizat de Elena Vladareanu

Elena Vladareanu: Pentru ca tot ai avut kef (sic!) sa facem acest interviu… De ce Tiuk? Si sa nu-mi raspunzi „De-aia, k-avem kef“.

Mihai Vakulovski: Parca am mai auzit intrebarea asta. Parca fireasca, parca nu chiar…Ei, daca nu exista cuvintul in DEX… Raspunsul meu, de fiecare data, e “citeste motto-ul”. “Tiuk!” e o revista care apare, o data pe anotimp, pe internet (www.tiuk.reea.net), cu foarte multe rubrici, foarte multa informatie, foarte multe nume, foarte multe chestii, ca sa zic asa. Una dintre cele 10 mari parti ale ei se numeste “Iaka:” si e prevazuta special pentru asta, ca sa vada tot omu’ ce si cum e cu revista asta, cine o face (in “Astia sintem” – Alexandru Vakulovski, Dan Perjovschi, Viorel Ciama, Nicoleta Clivet, Carmina Trambitas, UN Cristian si Mihai Vakulovski), cine semneaza in numar (“In acest nr:”), ce inseamna “tiuk!”, ce e cu acest “cuvint”; motto-ul revistei, publicat si-n ultimul numar al revistei “Vatra” (nr. 7, 2002), aia cu “Romania virtuala”, asa ca, cei care nu le au (dar deloc) cu computerul-internetul, acum pot sa se lamureasca si pe cale hirtioasa.

EV : Tiuk e plina ochi de semnaturi importante. De ce crezi ca scriitorii vin si scriu intr-o revista electronica? Chiar daca nu sunt platiti, chiar daca nici macar nu-si pot mangaia orgoliul, indosariind numerele in care le apar semnaturile?

MV : Facem revista chiar de placere, chiar fiindca avem chef, fara salarii, fara onorarii etc; prietenia, libertatea, hedonismul si calitatea superioara fiind trasaturile la care n-o sa renuntam niciodata (probabil…). Revista apare o data la trei luni si, astfel, nu avem numai chef, cu cine si cu ce, dar mai avem, cel putin teoretic, si timp. Tocmai d-aia nu publicam nimic « pur si simplu », sa umplem spatiul, cum se intimpla de obicei. Inainte de a o lansa pe internet, Viorel, web masterul nostru, s-a gindit foarte mult ce teritoriu sa folosim, evitind reclamele etc., iar eu m-am gindit la cei mai buni in domeniu si aproape toti au acceptat sa tina rubrica la « Tiuk! », chiar si Matei Visniec (« Teatru Tiuk!»), care e foarte ocupat si, daca tot publicam textul asta intr-o revista de hirtie, foarte departe. Deci, la inceput am ales oamenii care mi-ar fi placut sa scrie la « Revista lu’ Vakulovski », acestia scriu despre ce vor ei, cit si cum vor ei, eu adun materialele, Dan Perjovschi face grafica, asa cum numai el stie sa faca, linii aparent simple, dar pline de viata, care dialogheaza cu textul de linga si, in acelasi timp, cu cititorul, Viorel Ciama e responsabil cu tehnica asta atit de « fara hotare » … si gata. Cit despre personalitatile care publica la noi (nu dau o lista – ar fi prea mare), ca si tinerilor in care am foarte multa incredere si care – acum se poate vedea – scriu atit de bine, le sint recunoscator ca, desi nu stiau exact ce am de gind sa fac, inaintea primului numar, au scris pentru « Tiuk! », pentru primul numar, ca dupa aia s-a vazut foarte clar linia revistei, scopurile ei, calitatea, imaginea, personalitatea samd.

Despre avantajele sau dezavantajele revistelor web fata de revistele traditionale – in graba – nici n-are rost sa (mai) vorbim. Poate ca ar mai fi de adaugat ca si noi publicam in multe din revistele « de hirtie », avem rubrici permanente, sintem redactori, editori, tehnoredactori samd…

EV : Hai sa fim seriosi: cine credeti voi ca merge intr-un internet-cafe si, pentru 20.000 de lei, prefera sa stea o ora pe Tiuk, in loc sa stea o ora pe chat? Nu va ganditi s-o faceti si pe hartie?

MV : S-o facem, sa n-o facem (:))... Nu cred ca am chef de prea multa seriozitate, iar chat-ul – serios! – mie, “personal”, cum se zice, mi se pare o laba, pa bune. M-am gindit si la o varianta “pe hirtie”, am primit fel de fel de propuneri, unele destul de interesante, chiar tentante, doar ca aia de pe hirtie n-ar mai fi “Tiuk!”

EV : Esti unul dintre scriitorii tineri importanti importati din Republica Moldova.. Ce ofera in plus climatul cultural (cel literar, in particular) din Romania fata de cel din Republica Moldova?

MV: Nu stiu cit de « important » sint, dar stiu sigur ca « importat » nu sint. Habar n-am ce ofera « in plus », poate o mult mai mare ambiguitate, nesiguranta, fatarnicie, falsitate, kitsch, invidie, o dorinta imensa de a te cara de aici cit mai repede si cit mai departe. Am venit foarte deschis in Romania, pentru mine Romania era un fel de America sau Ungaria pentru voi, dupa ce mi-am sustinut doctoratul am incercat sa-mi gasesc de lucru aici, sa fac ceva ca lumea, dar nu s-a putut, crede-ma. Daca vrei sa faci ceva in Romania trebuie sa faci asta singur, altfel totdeauna vei avea surpriza sa fii tradat de cel mai bun prieten.

EV : Din punctul tau de vedere, cum se simte (sau cum ar trebui sa se simta) un scriitor tanar in apele statatoare inca ale literaturii romane?

MV : Un scriitor tinar si, in general, un tinar trebuie sa fie, in primul rind, liber, si asa, liber, sa se si simta. Sa-i placa sa faca ce-i place si cum ii place. Sa aiba inceredere in el si in prietenii lui, sa faca sport, sa citeasca, sa scrie, sa asculte, sa cinte, sa manince, sa bea, sa iubeasca ce-i place, sa calatoreasca, sa mearga la munte, la mare, la film, la cenaKLU KLU, sa se uite, daca are chef, si pe «Tiuk!»… Iar ceilalti nu trebuie sa uite ca un tinar scriitor e si el un tinar, si daca nu e, mai bine sa nu mai vorbim despre el. (“Luceafarul”, nr.37, 2002)

„Despre o carte de istorie cu multe istorii”, interviu cu Mihail Vakulovski realizat de Dumitru Crudu

Dumitru Crudu: Draga Mihai, ce este "Holocaustul evreilor romani (Din marturiile supravietuitorilor)", carte care a aparut la editura Polirom?

Mihail Vakulovski: "Holocaustul evreilor romani (Din marturiile supravietuitorilor)" (Editura "Polirom", Iasi, 2004) este o carte de istorie cu multe istorii. Mai mult necunoscute, deocamdata. Aceasta carte s-a pus la cale in tren. Laszlo Grun, unul dintre supravietuitorii lagarelor de comunicare si exterminare naziste, se intorcea de la o conferinta despre Holocaust din Israel, unde s-a intilnit intimplator cu eliberatorul sau, un american care a intrat primul in lagar, cu tancul, si le-a dat prizonierilor ce avea - gume de mestecat sau, cum zicea domnul Grun, "bomboane care nu se mai terminau", fiindca - atunci - inca nici nu auzise de asa ceva, iar istoricul Marius Oprea se intorcea de la o conferinta din Germania. S-au intilnit in tren si au pus la cale o colaborare, Laszlo Grun fiind presedintele supravietuitorilor Holocaustului din Tirgu Mures, Marius - un istoric foarte ambitios si nu in ultimul rind un foarte bun scriitor. Cind a ajuns la Institutul Roman de Istorie Recenta (IRIR), Marius a propus acest proiect, care a fost acceptat si au inceput interviurile, cu colaboratorii de la IRIR, dar dupa vreun an si jumatate de munca si-au dat seama ca n-au ajuns prea departe, Ion Naval si Matei Petre, cei care se ocupau de proiect, facusera doar 13 interviuri, doar pe casete, totul mergea foarte, foarte, foarte greu si nu se vedea capatul. Aici a intervenit Marius. M-a gasit pe mine, care eram intr-o perioada creativa, ca sa zic asa, plecasem de la editura la care lucram si nu faceam nimic altceva decit sa scriu si sa traduc, munci prin care nu puteam sa-mi platesc intretinerea, no. Am discutat si am fost de acord sa preiau acest proiect. Am fost la IRIR, am vorbit si cu directorul de atunci al institutului, Andrei Pippidi, care oricum nu stia prea multe despre acest proiect, de toate ocupindu-se doar Marius Oprea, care a devenit imediat director, perioada in care institutul a trait perioada sa de glorie - a editat carti necesare si interesante, a avut proiecte despre care s-a discutat si in presa si la TV, a tinut conferinte stiintifice de larg interes. Am fost si am discutat si cu domnul Otto Adler, directorul Asociatiei Supravietuitorilor Holocaustului din Romania, care m-a atentionat cit de greu imi va fi. Mai departe totul a depins de mine, am facut celelalte 27 de interviuri, cartea fiind compusa din 40: prima parte fiind alcatuita din 20 de interviuri cu supravietuitorii deportati in Transnistria, iar partea a II-a - din 20 de interviuri cu supravietuitorii deportati in vest, in special in lagarele din Germania, asta insemnind si Auschwitz, de exemplu, care era un lagar nazist de pe teritoriul Poloniei; le-am cules, le-am facut corectura, am facut redactarea, am facut cuprinsul, am ales ordinea interviurilor, le-am pus pe-un CD si le-am dus la IRIR. A venit si domnul Pippidi si m-a laudat si m-a felicitat pentru carte, mentionind ca acum nimeni nu va putea sa scrie despre acea perioada fara sa-mi citeze cartea s.a.m.d. Intre timp s-a schimbat iar directorul la IRIR si asa s-a incheiat colaborarea mea cu ei, noul director venind cu oamenii lui, cum se intimpla mereu. Urma ca aceasta carte a mea sa apara, ca si celelalte carti ale IRIR-ului, la editura "Polirom", n-aveam la cine sa ma interesez ce se intimpla cu ea, a mai trecut vreun an pina a aparut cartea, doar ca i s-a schimbat autorul si denumirea, fara ca autorul cartii, adica eu, sa fie(u) contactat/consultat/intrebat. Cartea se numea, inainte de a fi publicata, "Supravietuitorii… (Interviuri despre Holocaust)" si era semnata Mihai Vakulovski. M-am interesat, iarasi, cum a ajuns sa fie semnata IRIR si, dupa cercetari indelungate, mi-a raspuns la e-mail Andrei Pippidi, prefatatorul volumului (intre paranteze fie spus, mi se pare normal ca Marius Oprea sa fi scris prefata, am discutat despre asta si inaintea editarii cartii). Raspunsul istoricului Andrei Pippidi a fost ca e multumit ca am produs finalmente acest volum, ca aceste marturii pot fi consultate de public si ca el "in acord cu editorii" au hotarit "ca IRIR si nu dvs personal sa figurati pe coperta volumului", contributia mea fiind "mentionata cu acuratete pe pagina de garda". Adica: "Aceste interviuri au fost realizate de catre Mihai Vakulovski (27), Ion Naval (6) si Matei Petre (7). Transcrierea ii apartine lui Mihai Vakulovski; notele au fost realizate de Armand Gosu, iar Andrei Pippidi a supervizat forma finala a manuscrisului". In e-mailul semnat "Prof. dr. Andrei Pippidi", pe care nu pot sa-l fac public fara acceptul autorului, dl Pippidi imi povesteste, din inalturile cerului, de ce e bine ce-a facut el - fiindca manuscrisul mai avea greseli si din cauza asta "parea transcris de o dactilografa" si ca nu sint "o personalitate" al carei nume ar ajuta la vinzarea volumului. La urmatorul meu e-mail (Re: Domnule prof. dr. Andrei Pippidi, va multumesc pentru lamuriri, dar nu era nevoie, si nici cazul, si nici loc de jigniri, nici in acest mail al dvs, nici - in nici un caz - in acea carte, din mai multe motive, dar sa lasam asta. Nu vreau sa deschid o discutie fara rost, dar poate va intereseaza si parerea mea despre volumul cu Holocaustul - acolo e munca mea, nu e vorba nici pe departe de "o opera colectiva", cum vreti sa credeti. Eu am primit casetele cu cele 13 interviuri si din acel moment am raspuns suta la suta de acest proiect - am cules, scurtat, corectat acele interviuri, le-am facut pe celelalte (27), nu in Bucuresti, adica m-am dus in orasul intervievatilor si n-am abuzat niciodata de nimic, din contra, intr-o zi, de exemplu, am facut 3 interviuri s.m.a., deci am facut interviurile, le-am cules, le-am corectat, am facut cuprinsul cartii, am hotarit ordinea intervievatilor, i-am dat cartii titlu, am adus-o la institut si gata. Da, a fost foarte mult de munca pt un sg om, eram terminat si de aceea o mai fi ramas si greseli, dar manuscrisul nu arata nici pe departe ca o transcriere a unei dactilografe, cum spuneti, foarte cinic, dvs. Cit despre "remunerarea corespunzatoare", n-am avut pretentii de asemenea natura si cred ca stiti asta, dar stiti la fel de bine ca acea remunerare de la IRIR a fost mizera, jalnica sau cum vreti s-o numiti dvs, n-as fi deschis niciodata insa tema asta. Dar imi dau seama ca oricum nu putem rezolva ceva, atita timp cit s-a schimbat si titlul cartii, fara sa fiu consultat eu, autorul cartii, apoi ati hotarit, c-asa au vrut muschii dvs, sa nu mai fiu nici pe coperta, cum s-a intimplat in cazul celorlaltor carti de la IRIR, nu?, sau acelea nu erau "opere colective"? Ca nu sint "un nume"? Cine hotaraste asta? Nu sint un nume in lumea istoricilor, dar in lumea scriitorilor poate ca "Andrei Pippidi" nu spune absolut nimic, fara suparare, dar asa este. Apoi, dvs la virsta mea erati un nume? Poate ca da, dar si eu sint multumit de numele meu, dr. Mihai Vakulovski, scriitor (3 carti de poezie si o monografie publicate), lector (lit. univ., analiza textului), cercetator stiintific, fondatorul revistei Tiuk etc.".

Cu Armand Gosu, cu care am putut sa tin legatura, fiind un om corect in relatia pe care am avut-o, m-am intilnit la tirgul de carte din Bucuresti, unde am vazut pentru prima oara cartea, era foarte mirat ca ma intreb cum adica de ce mi-a scos Pippidi numele de pe coperta - fiindca dumnealui a gasit banii, spunea el (au mai asistat la discutie si alti colaboratori ai institutului, care nu stiau cauzele acestor metamorfoze). Si, zicea Armand, cind voi gasi eu bani pentru alta editie - treaba mea pe cine pun pe coperta. Atentie - vorbea cit se poate de serios! Din aceste discutii si din aceasta intimplare trista reiese ca pentru acesti doi doctori in istorie banul e totul, daca ai bani - cumperi orice, nu conteaza ca e vorba de-un sac de cartofi sau o carte. E ca si cu referatele de pe net - nu conteaza cine le-a scris, ci cine le prezinta - ala ia nota. E ca si in cazul lui Gigi Becali, care si-a cumparat istoria "Stelei". Pai nu?

In fine, domnul Pippidi are dreptate cind spune ca cel mai important e ca in sfirsit acest volum a fost finisat si poate fi citit. Dar n-ar trebui sa neglijam nici istoria - nici pe departe singulara - a acestei carti de istorie. Au mai patit-o si altii, doar ca nu vor sa-si piarda locul de munca, "relatiile" etc. Ca doar banul conteaza, banul dicteaza. Si apoi cine te va creade pe tine, un tinar care a publicat "doar poezie" (cind - atunci cind m-a felicitat pentru carte - m-a intrebat daca acesta va fi debutul meu si i-am spus ca am mai editat trei carti de poezie si o monografie, dl Pippidi a zis: "Lasati asta, vorbesc de carti serioase") si nu pe un prof. dr. serios?

Dar sa ne intoarcem la carte, nu?

- Cum ai lucrat aceste interviuri?

- Mi se pare foarte important ca marturisirile si interviurile despre istoria recenta sa fie - si in scris - cit mai naturale, cit mai apropiate de interviurile si marturiile povestite, pe care le putem si asculta. Am lasat - scrise - si adaugirile, si repetitiile, si lamuririle, cum ar fi “intre ghilimele”, mi s-au parut importante, mi se pare important sa culeg interviurile exact asa cum sint, fara adaugiri si/sau “pieptanari” (intre ghilimele). N-am lasat, evident, greselile de tipul: "Am ajuns in Auschwitz, mama avea copilul meu in brate, pe mine m-au dat la stinga, pe ei la dreapta, i-au dus in crematoriu, a fost grozav". In cazul dat - si e o greseala repetata de majoritatea supravietuitorilor - in cazul dat "grozav" = "groaznic" si ar fi fost groaznic daca raminea asa si in carte. Doar ca in afara de scriitor mai e etapa redactarii cartii si o editura respectabila are redactori foarte buni care oricum n-ar fi lasat astfel de greseli.

- Care ar fi parcursul evenimentelor prin care au trecut acesti oameni cu care ai facut interviurile?

- Voi puncta istoria si parcursul pe etape (si pe scurt) a vietii acestor oameni, care reiese din fiecare interviu:

"Numerus Clausus” – steaua galbena (Laszlo Grun: "Socul pe care nu pot sa-l uit tine de un caz din vara lui 1943, cind am fost dat afara din strand, un strand foarte frumos din Reghin" - "Trebuia sa-mi dea scutire de la educatia fizica, pentru ca-mi fusesera scoase amigdalele. Avea un cabinet medical in oras si pe usa cabinetului era scris: “Nu consult ciini si evrei”. Astea sint niste lucruri care au intrat mult in sufletul meu si au ramas pina astazi. Dar astea erau numai niste preludii pentru ceea ce a urmat mai incolo.") - Despre deportare ori n-au auzit, ori, daca au auzit, n-au crezut. De lagarele din Germania au auzit de la niste polonezi care au scapat de acolo si care au povestit ce se intimpla si lui Papa de la Roma, care n-a reactionat nicicum, de Auschwitz nu auzise nimeni inainte! - Au fost dusi in ghetouri, unde au fost chinuiti pentru a spune ce au ascuns acasa, interesindu-i in special bijuteriile si aurul. Camera de tortura. Urcati in vagoane de marfa, cu geamuri mici, cu sirma ghimpata la geamuri, foarte multi oameni intr-un vagon, uneori si cu cai sau vaci, n-au primit nimic de mincare si de obicei nici apa, isi faceau treburile fiziologice intr-o caldare. Nu stiau unde sint dusi - Primele amintiri dupa ce coborau din vagoane: SS-istii care ziceau “Repede, repede!” - Detinuti polonezi care i-au preintimpinat de cite ceva, sa spuna ca-s sanatosi, batrinii sa ia copiii - Despartirea (barbati valizi pentru munca / femei / invalizi de munca) - tunsul (peste tot) – dusul/gazare – imbracarea in haine vargate – tatuatul (numarul de lagar - Marmor Martha: "Inchipuiti-va ca am intrat intr-o clasa, intr-o zi de vara, inca eram tinara si ma duceam la lectii cu o bluza cu mineca scurta. Si copiii din clasa au observat ca eu am aici ceva (e vorba de numarul tatuat pe mina de catre fascisti – n.n.). Si m-au intrebat ce e. Le-am spus ca niste oameni foarte rai, nu le-am spus din ce partid faceau parte, caci era numai clasa a sasea, stiti, copii de 12 ani; si ca ei m-au dus si mi-au spus ca nu mai am nume, ca de acum incolo am numai numarul acesta si ca eu nu sint un om ca toti oamenii. Si ei au intrebat “Da’ de ce este acolo ceva, asa, scris deasupra?”. Fiindca au gresit si au corectat si au scris in loc de “A219” “20”, adica “B20”, ma rog, au corectat ca pe o hirtie, va inchipuiti. Ma duc a doua zi in clasa aceea, copiii ma asteapta in picioare, fiecare are mineca ridicata si, cu cerneala, au scris un numar pe brat. Asa am plins, era, stiti, ceva din partea unor copii mici, ceva cu care au vrut sa demonstreze ca simt si sint alaturi de mine. Au inteles ca era ceva groaznic. Niste copii". - Grun: "Ei, numarul meu, 72045, daca facem un pariu si ma suni noaptea pe la ora 3, cam atunci deja dorm, si ma intrebi numarul de lagar – ti-l spun imediat, nu pe gindite. Dupa 60 de ani, sau cit au trecut, mai mult. 60 aproape. Deci, numarul asta a intrat, din frica, in constiinta oamenilor, extraordinar. Asta nu puteai sa uiti. Daca eu, copil, n-am putut nici pina in ziua de azi sa-mi uit numarul") – bagati in baraci foarte mari, de obicei fara paturi – perioada de dezumanizare - Baraci - Apel - Munci - Apel - Religia - Camera de gazare - Crematoriul - Foame - Apel: rol psihologic, dura foarte mult, ore intregi in picioare - Tifos exantematic – paduchi - Intoarcerea acasa - Atitudinea fata de ei a celorlalti cetateni - Integrarea in societate: cei emigrati/ramasi aici. Aceasta e schema evenimentelor.

- Ce experienta au trait evreii care au fost deportati in Transnistia sau in lagarele marelui Reich?

- De exemplu Alexandru Gross a avut o incercare de evadare si este martorul - indirect - al experimentelor. Pentru ca-n lagarele naziste se faceau experimente groaznice pe gemeni, de exemplu li se taiau miinile ca sa vada daca mor in acelasi timp. Muresan Petru, acum un vestit medic, stie ce experimente se faceau - genti din piele cu tatuaje, despre experimentele din blocul de copii. A vazut intr-o carte copilul pe care-l vedea in fiecare zi si care a supravietuit. Susana Diamantstein l-a vazut “fata in fata” pe Mengele, cel mai temut personaj, cel care hotara cine va intra in camerele de gazare. Roza Schachter s-a maritat in lagar, a ramas gravida si a nascut in lagarele din Transnistria, a vazut lagarul de copii, pe care-l descrie. Doamna Davidovici povesteste despre ceva pus in mincare care le-a oprit femeilor ciclul menstrual. Zice ca asa se explica ca majoritatea supravietuitoarelor n-au si nici n-au avut copii, nici ea n-are.

Unii au refuzat sa vorbeasca, chiar dupa ce m-am inteles cu ei, la telefon, sa ne intilnim sa facem interviul. O doamna din Iasi, Urna Clara, care e un caz aparte, deosebit de interesant si – sint sigur – foarte rar, n-a vrut sa vorbeasca probabil din cauza sotului ei, care tipa, striga la ea ca n-are de unde sa tina minte si n-are ce sa spuna. Urna Clara a fost deportata in Transnistria impreuna cu parintii care au fost impuscati acolo si ea a stat intr-un camin de copii pina a fost trimisa, cu trenul, inapoi in Romania, unde a fost infiata de o alta familie. Iata o experienta rarisima a carei protagonista a preferat, ca in perioada comunismului, sa taca.

- Care au fost lucrurile care te-au marcat lucrind la aceasta carte?

- De exemplu, vineri am facut interviu cu domnul Dan Vasile, m-am intors acasa, iar duminica am primit de la alt supravietuitor cu care am facut interviu acest e-mail: "Stimate Dle Mihai. Va istiintez ca Dstra sunteti ultima persoana, care ati luat interviu cu Dl. Vasile Dan. Azi l-am inmormantat. Cu stima si spor la munca. V.Nussbaum". Domnul Csernowitz avea un aparat in loc de inima. I-am luat interviu unui om caruia nu-i mai functiona inima...

- Cum sint supravietuitorii Holocaustului?

- Sint niste oameni care nu urasc, care povestesc grozaviile prin care au trecut fara ura.

- Despre ce vorbesc ei acum, cind se intilnesc?

- In legatura cu asta pot sa-ti raspund cu un alt citat din interviul cu Marmor Martha: "Totdeauna discutam despre deportare. Si acuma. Unde ai fost? – Ce-ai muncit? – Ce-ai facut acolo? – Cu cine ai fost? – Cind ai fost eliberat? – Cine te-au eliberat? – Cind ai ajuns acasa? – pe toate astea le discutam. Si nu se uita, vedeti, au trecut de-atunci 58 de ani. Virsta tatalui tau. Poate ca n-are nici atita”.

(februarie 2005, Brasov-Chisinau)

"Traducatorul este cel mai bun cititor posibil", interviu cu Mihail Vakulovski, realizat de Stefan Manasia

Stefan Manasia: Mihai Vakulovski, in calitate de roman nascut in Basarabia, deci bilingv, in ce fel te-au marcat literatura, romanele rusesti, de pilda?

Mihail Vakulovski: Nu cred ca sa te nasti roman e o calitate; da, sa te nasti in Basarabia e ceva mai interesant, dar sa-ti raspund la intrebare, prietene Stefan Manasia, poet roman contemporan. M-am nascut la Chisinau, dar am copilarit intr-un sat romanesc suta la suta, asa cum e si acum, n-avem nici un rus in sat, dar cind am intrat in casa I si invatatoarea vroia sa ne invete cuvinte rusesti ("stol", "stul", tin minte si azi) mi-am dat seama ca deja stiu sa vorbesc ruseste. O invatasem, fara sa-mi dau seama, de la televizor - de la "Nu, pogodi!", muzica, fotbal, filme... Cam asa e si cu literatura rusa - nu prea stiu cit de mult m-a influentat, stiu ca imi placea incomparabil mai tare decit literatura romana, pe care o citeam ca trebuie, pe cind din scriitorii rusi citeam de placere, citeam pur si simplu. O data a intrat in camera mea tata, prof de literatura romana, si m-a intrebat ce fac. "Invat", am zis. Mi-a intors cartea, sa vada la ce, si, descoperind ca la rusa, a avut o faza nervoasa, aruncindu-mi cartea pe jos si tipind la mine: "Astia ne-au ocupat!", chestie pentru care putea sa infunde Siberia... daca eram Pavlic Morozov... sau daca-l auzea cineva... Bine, el era mai vechi in d'astea, de exemplu, a pus steagul URSS pe WC-ul public, la Chisinau, cind era student, ceea ce era foarte, foarte grav, dar nu l-au prins si nu l-au pirit si asa a fost posibil sa avem "calitatea de romani nascuti in Basarabia", si eu, si Sandu, autorul lu' "Letopizdet"... O data, intrebindu-l pe tata de ce invat foarte repede poeziile pentru literatura rusa, iar la "Imparat si proletar" ma chinui atita, a avut o scapare si mi-a raspuns cinstit: "Daca as preda eu literatura rusa..."... Tatal meu stia ce e literatura adevarata, e(ra) insa patriot, dar in Basarabia nu prea ai cum sa-ti placa de rusi. Da, Stefan, de la scriitorii rusi ai multe de invatat.

- Ce impact au avut "noii" prozatori rusi (optzecisti, nouazecisti) asupra formarii tinerilor basarabeni? Pe de alta parte, ce crezi ca ar putea oferi, prin traduceri, literaturii romane actuale, publicului valah?

La rusi nu e cu "optzecismul"-"nouazecismul"-"douamiismul". Ei au scoli de literatura, cenacluri, cluburi, dar, ca si la noi, cei mai buni nu apartin nici unei miscari, fiind lupi singuratici. Nu stiu ce impact au avut scriitorii rusi actuali asupra tinerilor scriitori basarabeni, asupra mea - nici unul. Eu i-am descoperit cu adevarat cu citiva ani in urma, cind deja publicasem citeva carti si scrisesem citeva romane, nepublicate inca, dar imi gasisem deja stilul. Intr-adevar, daca-i citeam inainte de a-mi forma un stil cred ca ar fi fost periculos. Cunosc un tinar scriitor basarabean foarte talentat influentat evident de scriitorii rusi contemporani, ceea ce-i face mult rau. Eu prefer sa am alta relatie cu scriitorii rusi, pe rusi trebuie sa-i tii la distanta.

Pe de alta parte, scriitorii rusi trebuie tradusi! De la ei chiar ai ce invata, fie ca esti roman, italian, american sau irakian. Ei sint periculosi daca pici in capcana sa scrii ca ei, in schimb te pot invata lucruri "abstracte" pe care n-ai cum sa le gasesti la scriitorii romani.

- Stiu ca ai tradus din Daniil Harms - tatuc al avangardei, din Victor Erofeev - un prozator, in Occident, pe val. Marturiseste-ne ceva din experienta de traducator.

- Traducatorul este cel mai bun cititor posibil. Ii cunosc pe scriitorii tradusi de mine mai bine decit isi cunosc ei insisi textele! Da, am tradus romanul lui Victor Erofeyev "Cinci fluvii ale vietii" si, impreuna cu frate-meu, proza scurta a lui Vladimir Sorokin - "Dimineata lunetistului", ambele aparute anul trecut la "Paralela 45". Am mai tradus si romanul lui Sorokin "Inimile celor patru", o carte rupere, pentru care inca n-am gasit o editura. Am tradus de placere din Daniil Harms, un scriitor care a influentat toata literatura rusa de dupa el, am publicat proze de-ale lui in majoritatea revistelor culturale romanesti, de la "Tiuk" la "Romania literara". Apoi am tradus, la rugamintea unui editor clujean, toata dramaturgia lui Harms, care, conform contractului facut si semnat si de el, trebuia sa apara de un an-doi - inca mai astept sa fie editata, desi, trebuie sa recunosc, la inceput m-am enervat foarte tare (ai asistat si tu la o scena in acest sens), acum m-am mai linistit: nu mai inteleg nimic (chiar daca stiu multe despre editori!). Am mai tradus din rockerii rusi, care au poeti foarte buni pentru muzica lor, asta deosebindu-i categoric de rockerii romani, care se incapatineaza prosteste sa-si scrie singuri cuvintele, am tradus din Bulat Okudjava, din Marina Vlady s.a. Da, traducerea unei carti e o experienta. Eu cind traduc nu ma pot rupe de la carte, nu vreau nici sa maninc, nici altele, imi ajunge doar o cafea in fata, nu ma pot opri, nici ziua, nici noaptea. Am tradus proza scurta a lui Sorokin vara trecuta la mare, toata ziua traduceam si inotam, atit! Traducerile sint foarte obositoare, iti sug energia mult mai tare decit scrierea unei carti, dar experientele urite nu sint in timpul actiunii, ci cind ai de furca cu editorii (n-a fost si cazul cu Calin Vlasie, care a fost foarte corect).

- Mai ai in proiect alte traduceri?

- As traduce multe carti, am carti preferate pe care le-as traduce imediat, dar nu pot face asta de capul meu. Editurile obtin foarte greu copyright-urile si asta e o mare problema. Apoi, cind fac rost de ele, prefera traducatorii romani (chiar si editorii din Basarabia!), care n-au cum sa stie si sa simta limba rusa ca un vorbitor nativ de rusa, cum sint basarabenii. Sa nu-mi spui ca un roman, oricit de Emil Iordache ar fi, simte mai bine decit un basarabean argoul noilor rusi sau dialectismele siberiene ori, in general, limba rusa. Evident ca nu toti traducatorii basarabeni sint valabili, dar unii sint foarte, foarte buni, mai ales cei care sint si scriitori. Ti-am spus ca am tradus deja "Inimile celor patru" si nu stiu ce sa fac cu ea, as traduce - chiar din acest moment - "Satuni" de Yurii Mamleew sau proza lui scurta, as traduce Cehov, Bulgakov, Gogol, Veniamin Erofeev, Victor Pelewin, Vladimir Visotki sau Baian Sireanov... As traduce mult si multe... dar sa nu facem cadou idei altora... mai smecheri, nu conteaza ca habar n-au cu ce se maninca literatura... important e sa le mearga editura...

Daca as gasi un sponsor istet as face o editura care ar publica doar scriitori rusi, poate ar merita sa incerc la ambasada Rusiei in Romania (daca citesc interviul asta si-i intereseaza - ma pot contacta la blea1972@yahoo.com).

- Ce a insemnat pentru poetul roman Mihai Vakulovski lirica rusa? Nu ai incercat niciodata sa traduci din marii poeti rusi moderni, de la Mandelstam la Brodski?

- Mi-a placut mai mult proza si dramaturgia. Poetii lor nu-s chiar pe gustul meu, scriu cu rima, sint mai aproape de imaginea traditionala a poetului, care mie-mi cam displace. Cred ca noii scriitori basarabeni le cam dau lectii noilor poeti rusi... Din poezia rusa cel mai tare imi plac ceastustile (cred ca o carte de ceastusti ar rupe piata!) si textele din muzica rock si "de autor" (avtorskaia pesnea), unde s-au refugiat, in timpul comunismului, cei mai buni poeti rusi de atunci. Am incercat sa traduc din Visotki (traducerea care a aparut in romana e varza!), un poet extraordinar care chiar m-a marcat, dar nu neaparat ca poet, ca om, dar e foarte, foarte greu. Mai bine traduc proza, e mai citita, mai cautata si se vinde mai bine... (14 august 2005, Cluj-Brasov)

"Tiuk... s-asa!", dialog realizat de Florin Lazarescu

- Cind si de unde incepe Tiuk?

- E-he! Am lansat Tiuk-ul inca in iarna lui 2001. Imi luasem doctoratul si incepusem munca la o editura. Nu era nici pe departe cum mi se promisese, dar m-am intilnit acolo cu citiva oameni la fel de revoltati ca si mine. Ieseam dupa serviciu cu Viorel Ciama, tehnoredactorul, la o bere, iar, in week-end-uri, pe munte. Discutam despre de toate, pina mi-a propus sa-mi fac site-ul la care visam, ca ma ajuta el cu tehnica. Doream unul pentru fratii Vakulovski. Si acum stiu cum trebuia sa arate: jumatate de fata – a lui Sandu, jumatate – a mea. Si de-acolo sa se deschida toate – textul, de pe buze, biografia, de pe frunte, fotografiile, din ochi. Doream sa fac insa si alte chestii, de exemplu, un site in care sa-ti scrii jurnalul in direct, nu numai eu si prietenii mei, ci oricine ar vrea, dar sa fie si citeva personalitati, ca site-ul sa fie urmarit. Pina la urma insa am ajuns la concluzia ca e nevoie de o revista in care scriitorii sa se poata exprima liber, sa nu se cenzureze si mai ales sa nu se autocenzureze. Am ales oameni pentru rubrici, gindindu-ma la cei mai buni dintre cei buni: Perjo – la grafica, Marius Oprea – la rubrica despre securisti, Stoiciu – la publicistica, Visniec - la teatru s.a.m.d.

- De ce Tiuk?

- Doream un nume simplu si usor, stil „Dada”. In acea perioada traduceam – de placere – din Harms, eram fan Harms. Asa ca m-am gindit la Tiuk, titlul unei povestiri de-a lui (poate fi citita pe site).

- Nu ti se pare ca revolta este un conformism al tinerilor? Revoltat impotriva cui?

- Pai, eram tineri! Si mai sintem. Doar ca in Romania tinerii sint nemultumiti mai mult, nu si revoltati. Daca ar fi revoltati pe ce-s nemultumiti ar fi altfel, inclusiv in literatura. Noi facem ce zic dinozaurii, nu reusim sa ne adunam si sa ne organizam, sa hotarim ce e bine pentru noi. Hotarasc tot aia de dinainte de ’89, iar noi sintem... nemultumiti.

- Mai exista azi cenzura?

- Cum sa nu! E si cenzura, si autocenzura, si, mai nou, ceva mult mai vechi - interdictii, liste negre, pedepse cu alungarea de la lucru. Nu vezi ce i se intimpla – chiar acum – scriitorului si disidentului Liviu Ioan Stoiciu?

- Vad, dar eu unul spun ca in cazul de fata lucrurile nu-s nici albe, nici negre. Mai degraba cenusii. E o dezbatere prea ampla pentru mini-interviul nostru... Cine crezi ca citeste www.tiuk.reea.net?

- Multa, foarte multa lume. Daca faceam o revista hirtioasa chiar ca nu stiam cine ne citeste, asa e, insa, mult mai simplu. Avem un contor, care ne spune citi cititori intra pe Tiuk, primim e-mailuri de la foarte multa lume, foarte diferiti – si ca profesie, si ca virsta, de peste tot.

- Cum ar suna o invitatie Tiuk pentru cititori?

- Nu m-am gindit la asta. Dar Tiuk exista k-avem noi kef!, „noi” cuprinzind si cititorii.

("Suplimentul de Cultura", nr. 43, 2005)

"DESPRE EXODUL MASIV AL CREIERILOR CULTURALE DIN BASARABIA", dialog cu Dumitru Crudu

Dumitru Crudu (Europa Libera): Ce poti face in Romania si in R. Moldova nu, incit sa nu te intorci inapoi?

Mihail Vakulovski: N-am zis niciodata ca n-am sa ma intorc in R. Moldova, unde m-am nascut si unde, de fapt, mi-ar placea sa traiesc. Acolo este casa mea, acolo locuiesc parintii, casa parinteasca a ramas pentru mine acasa si stiu ca asa va fi mereu, oricit de bine mi-ar fi unde sint. Iata, acum deschid fereastra apartamentului nostru din Racadau, un cartier al Brasovului in care se intilnesc Carpatii Orientali cu Carpatii Meridionali, si in camera mea patrunde aerul de munte, impreuna cu trilurile pasarelelor, vad muntii impaduriti, pe care-i cunosc mai bine decit majoritatea bastinasilor, fiindca zilnic fac cros sau merg cu bicicleta pe traseele montane, pur si simplu sau dupa apa de izvor, cu rucsacul in spate, iar o data pe saptamina urc pina intr-un virf de munte. E foarte fain, dar stii ce i-a zis mama mea tatalui, stind la aceasta fereastra de sub munti despre care povestesc, cu geamul larg deschis? "Daca miine nu plecam acasa - eu nu mai pot. Nu-mi ajunge aer", zicea ea si chiar respira de parca nu i-ar ajunge aer, convingindu-l si pe taica-meu, care e un mare calator si nici n-avea de gind sa se porneasca spre casa asa repede. Nu era vorba de nimic altceva, ii placea aici, acasa era frate-meu si nu trebuia sa aiba griji in legatura cu gospodaria, dar, vorba ei, "nu-i ajungea aer", ceva incredibil pentru noi. Vreau sa spun ca uneori nici mie nu-mi ajunge "aer" si atunci las totul si trag o fuga acasa. Mi-ajunge sa-i vad, dupa sute de kilometri, si ma intorc inapoi, plin de energie. Inteleg ca intrebarea ta e de ce, totusi, nu ramin acasa, in Basarabia. Patru ani n-am putut sa ramin fiindca eram doctorand la zi la Universitatea Bucuresti, apoi am primit oferte tentante de lucru aici, alegind sa fiu redactor sef la o editura, unde m-am intilnit cu prietena mea, astfel raminind la Brasov, nu insa si la editura. Acesta este motivul real de ce nu ma intorc in Basarabia sau nu ma duc altundeva - unul existential, iata, exact ca-n textele noastre. Celalalt motiv important tot existential este. In Chisinau lucram mereu la 2-3 locuri de munca cel putin, cel putin la Academia de Stiinte si la Universitatea Pedagogica "Ion Creanga", unde am lucrat continuu de la absolvirea facultatii pina la plecarea la doctorat, pe norme intregi, plus la o scoala, la o revista, seara ori noaptea incarcam si descarcam TIR-uri cu sucuri, chestii din astea, si cu toate acestea niciodata nu reuseam sa am un trai decent. Aici insa poti sa faci ceea ce-ti place pe ceva mai multi bani, nu pe nasturi, cum zice prietena mea, iar seara sa fii ceva mai putin obosit. Aceasta daca ai noroc, fiindca romanii din Romania in general sint foarte anti-basarabeni - asta a putut sa simta orice roman basarabean care a stat un pic mai mult in Romania. Nu vorbesc de turistii moldoveni, fie si turisti culturali, cum sint scriitorii care n-au facut studii in Romania si n-au locuit nici macar o luna aici, vin doar la lansari de carte si la conferinte si simpozioane mai mult sau mai putin bahice si zic la intoarcere: "Shi ghini-i, uai, in Romania, shi frumos ne-o prinit fratii romani, asa di frumos o fost!". E ca-n bancul acela cu calatoria lui mos Ion in lumea de apoi. Cind vine in vizita Dumnezeu ii arata Iadul ca la Creanga - gagici, vodca, chefuri, in Rai fiind o mare plictiseala. Cind moare e intrebat unde vrea sa se mute si raspunde imediat ca in iad. Doar ca atunci cind intra acolo da de iadul lui Dante. Furios, omul se duce la Dumnezeu sa-i ceara socoteala si Dumnezeu ii spune ca una-i in vizita si alta-i cu viza permanenta... Totdeauna mi-e dor de Basarabia, insa lipsa aproape totala de perspective de la noi ma face sa ramin deocamdata printre straini, care-mi ofera mai mult din toate punctele de vedere. (21 iulie 2005, Europa Libera, Chisinau)

"Ne intereseaza mai mult literatura si viata culturala vie, in direct", interviu cu Mihail Vakulovski, realizat de Marius Dobrin

Marius Dobrin: Care este motivatia infiintarii revistei? De ce ati ales exclusiv mediul virtual?

Mihail Vakulovski: E-he-he, pai primul numar al revistei "Tiuk! (k-avem kef)" a aparut in iarna din 2001-2002, in urma discutiilor mele cu Viorel Ciama, web masterul & web designerul revistei. Eu publicam la mai multe reviste, fiind si redactor la "Contrafort" si avind rubrici permanente si la alte reviste de cultura si multi cunoscuti si prieteni in domeniu - scriitori, redactori, artisti plastici etc., iar Viorel e, cum ii ziceam si atunci, doctor in computere, dar si un cunoscator destul de bun al literaturii contemporane, asa ca nu puteam sa nu ajungem si la ideea infiintarii unei reviste web. Eu adun materialul pe care el il lanseaza pe internet, simplu. Mai aveam nevoie de un artist plastic si, fiindca prietenul Stefan Bastovoi se calugarise, am apelat la Dan Perjovschi, pentru ca el imi place cel mai tare si Dan a avut chef sa ni se alature. Alexandru, fratele meu, e responsabil cu cenaKLU KLU, Carmina Trambitas e juristul si corectorul revistei, iar Dumitru Crudu e cu dramaturgia. Din grupul initial mai facea parte criticul literar Nicoleta Clivet, care si-a luat o pauza de la scris, apoi citeva numere ne-a insotit si UN Cristian, care, la fel, s-a indepartat de literatura, deocamdata. Cu timpul am invatat meserie de la Viorel si acum Tiuk e cam revista lu' Vakulovski, Viorel ajutindu-ma doar in cazuri exceptionale, restul fac singur - gindesc numarul, scriu, adun materialul, fac corectura si redactarea, incheg revista si o lansez pe net. Tiuk e o revista web, asa cum a fost gindita, si sper ca asa sa si ramina. Am avut propuneri s-o editam si pe hirtie, dar pina acum am rezistat acestei tentatii. N-o facem hirtioasa pentru ca nu avem bani pentru asa ceva si nici n-avem de gind sa lucram la o revista controlata si cenzurata. Internetul ne ofera mult mai multe posibilitati si mult mai multa libertate, si noua, si cititorilor. Dar vom aparea si altfel - pentru inceput Tiuk va edita o antologie de proza KLU, pe care am alcatuit-o impreuna cu Alexandru si care e gata de mai mult de jumatate de an, acum totul depinde de editor.

2. Aveti un program? Ce se contureaza in durata prin acest proiect?

MV: Bineinteles ca avem un program - se vede de la o posta. Am gindit Tiuk-ul ca pe un spatiu cultural liber in care sa se poata exprima oricine e valoros. Nu ne intereseaza sa publicam numai scriitori tineri sau numai scriitori "afirmati", important e ca acesti oameni sa fie (foarte) buni. Chiar din primul numar (si pina acum) avem si scriitori foarte tineri, care au debutat la Tiuk si nu mai publica nicaieri altundeva: scriitori extraordinari ca Laura Francisca Marcu, Mihai Racaru, Cosmin Masca, Mario Emanuel Teodoru, Pavel Paduraru sau Patricia Nedelea ori publicisti ca Viorel Dinca, Cosima Dumitriu sau Viorel Ciama, dar si personalitati inconfundabile, ca Liviu Ioan Stoiciu, Marius Oprea, Gheorghe Iova, Nicolae Manolescu, Paul Goma, Matei Visniec, Daniel Piscu, Florin Iaru sau Liviu Antonesei, de exemplu, sau megastaruri ca Andrei Gheorghe, Razvan Exarhu, Mihnea Blidariu (Luna Amara) sau Mitos Micleusanu (Planeta Moldova). Din primul numar si pina acum am incurajat tot ce e nou si bine scris si ne-am luptat cu cenzura si toate formele ei, inclusiv autocenzura. Pe linga sustinerea directa a libertatii de exprimare si a adevarului si profesionalismului in lumea culturala am avut un dialog direct & foarte eficient cu cititorii, propunindu-le rubrici special pentru ei si dialogind cu ei si pe e-mail si messenger. Cu timpul am ajuns si la numere tematice, cum e si acest ultim numar lansat, 10, despre Paul Goma, interesindu-ne scriitorul Paul Goma, nu discutiile care au aparut mai tirziu, dupa inceperea lucrului la numar. La fel - numarul (8) cu interviuri cu tinerii dintre milenii... Sau pur si simplu numere care-si pastreaza si formatul obisnuit plus o anumita tema, care seamana cu un supliment, doar ca e la fel de important ca si numarul propriu-zis. Vorba celor de la Planeta Moldova - "avem di tati", fiecare numar al revistei Tiuk fiind practic o antologie. In numarul viitor, 11, de exemplu, va fi o micro-antologie de poezie tinara scrisa de mina, in manuscris, autografe semnate de tinerii scriitori cu mina lor...

3. Cum vedeti mecanismul de atragere a cititorilor? Cum se cistiga un public? Aveti reprezentarea statistica a celor care va citesc?

MV: Da, e un contor in josul paginii, care poate fi vazut oricind de oricine. Acum, la inceputul lui februarie, cind avem aceasta discutie, contorul arata 71607. Asta inseamna ca de atitea ori s-a deschis usa revistei web Tiuk. Ne intereseaza, evident, cititorii si ne-am gindit la ei dinainte de a aparea pe internet. Chiar din primul numar am lansat citeva rubrici special pentru cititori, cum sint "Cititorii vorbeste (voi n-aveti chef?):" ("Aceasta este rubrica cititorului nostru, care este mult mai misto decit al lor. Te asteptam cu ce vrei: sugestii, propuneri, texte, fotografii, etc., etc., stii tu. Deci. revista.tiuk@gmail.com") sau "Scrie ma acum!" ("Daca te-ai plictisit sa-i tot citesti pe altii, daca ti se pare ca ce se scrie sunt numai timpenii, Scrie-ma akum! Fa asa cum te sfatuia Eugene Ionesco, nu mai citi, scrie! Acum! Iti propunem doar inceputul, tu trebuie sa ma ghicesti, sa ma scrii. Scrie-ma. Scrie-ma acum! Inventeaza-mi un nume, scrie-mi cum sa fiu, scrie-ma! Sint romanul vietii tale. Scrie-ma! Nu vei regreta! Iti propunem un inceput de roman si posibilitatea de a-l continua. Fragmentul cistigator va fi publicat pe site-ul nostru, in continuarea acestui inceput. Propuneti-ne un titlu si ce vi se mai pare de bagat in seama. Si scrie! Acum!"). Pe linga rubricile destinate exclusiv cititorilor, textele noastre sint, bineinteles, tot pentru ei, asa ca nici nu incercam sa trisam - scriem direct, la obiect, cit mai clar, mai obiectiv/subiectiv si mai pe scurt, alaturind textului grafica superinteligenta a lui Dan Perjovschi, poze si diverse smecherii tehnice adaptate sau inventate de Viorel, la care am renuntat in ultimele numere tot pentru cititori, multi dintre ei speriindu-se in fata tehnologiei moderne. La inceput am facut o rubrica speciala - "Cuprins" - de unde intrai simplu, ca la celelalte reviste de cultura, pe texte, acum insa am simplificat totul si mai tare, dar ne vom intoarce curind la vechea formula, pentru ca partea cealalta a cititorilor, mai ales tinerii, nu inteleg de ce am renuntat la atitea calitati care ne distingeau clar de celelalte reviste culturale web, care, de fapt, cind am aparut noi nici nu existau... Acum insa au aparut destule, unii ne-au spus pe fata ca au hotarit sa-si faca revista din invidia pentru succesul Tiuk-ului.

4. Publicistica virtuala este o alternativa sau o dezvoltare? Se nasc teme specifice?

MV: Nu stiu daca exista deja o publicistica virtuala, dar internetul iti permite, intr-adevar, mult mai multe decit hirtia, asta e clar. La noi chiar nu conteaza marimea, articolul poate sa fie oricit de mare sau de mic, important e sa fie foarte bun si interesant. Totodata nu poti sa scrii articole interminabile, chisalaie, daca te gindesti si la cititor, care e de obicei la un internet cafe sau, oricum, in fata monitorului. Reprezentative in acest sens sint textele antologice (toate!) ale lui Dan Perjovschi si Viorel Ciama, foarte scurte si foarte ideatice, sa zic asa, si manifestele lui Alexandru Vakulovski, directe, scurte, concentrate si pline de substanta, pozitiva sau (mai ales) negativa. In acelasi timp Tiuk nu e o revista care incurajeaza neaparat publicistica. Pe noi ne intereseaza mai mult literatura si viata culturala vie, in direct, pentru noi cenaKLU KLU, unde publica (si activeaza, fiind si un club live, cu intilniri si lecturi publice) tinerii scriitori revoltati & furiosi, fiind foarte important, poate cea mai importanta parte a revistei. Da, apar si teme, si rubrici aproape imposibile pentru o revista traditionala. "Homo sapiens", de exemplu. O rubrica Tiuk care n-ar avea nici pe departe acelasi farmec intr-o revista de hirtie. Cind deschizi "Homo sapiens" apare moaca (expresiva a) unei personalitati care a zis vreo timpenie, mentionata sub fotografia incadrata de desenutul semnificativ al lui Perjo. O rubrica foarte populara printre cititori si (de obicei) urita de protagonisti (http://www.tiuk.reea.net/4/69.html).

5. Revistele virtuale pot crea evenimente la care sa fie vorba si de prezenta fizica a participantilor? Cit conteaza si contactul real intre cei implicati?

MV: Sigur ca da. Chiar la aparitie am avut o prezentare foarte reala a revistei Tiuk la festivalul organizat de fundatia Tranzit (Cluj), prin 2001, cu montari, lecturi, performance-uri, concerte si expozitie de pictura. Apoi, am mai spus, avem clubul-cenaKLU KLU, unde se cinta rock, hip-hop si cintece de autor, se citeste literatura si se fac expozitii de pictura. E placut sa ne intilnim din cind in cind si in realitate, dar o revista poate sa existe, sa fie valoroasa si sa aiba succes si datorita unor oameni care nu s-au intilnit niciodata. Nu cred ca s-au vazut vreodata Viorel, Perjo si Dudu, dar cu toate astea am dat nastere si tinem in viata aceeasi revista - Tiuk. De ce? K-asa avem kef.

6. Va ginditi la "export"? In ce masura putem sa ne internationalizam publicistica?

MV: Nu. Nu ne gindim la "export", ne intereseaza cititorii nostri, nu ai lor. Dar daca pe ai lor ii intereseaza Tiuk - OK, ne bucuram. Chiar zilele astea ne-a scris directoarea unui muzeu din Polonia, rugindu-ne sa-i permitem sa ia citeva texte din Tiuk pentru o antologie-expozitie, datorita Tiuk-ului s-au tradus carti si s-au jucat piese, dar si s-au regasit prieteni - asta ne bucura cel mai tare. Mai rau e cind gasim textele noastre in alte reviste, asa, pur si simplu, lucru despre care nu stie nici autorul, nici editorul - ni s-a intimplat de multe ori chestia asta, care se numeste furt, dar pe ei ii doare-n cur. Ultima oara ne-au furat cei de la "Flux", revista Frontului Popular din R. Moldova. Le-am scris doua e-mailuri, incercind sa avem o discutie civilizata, dar nu s-au obosit sa ne raspunda.

7. In ce masura o publicatie culturala poate sa creeze interes pentru o destinatie culturala?

MV: Habar n-am, nu depinde numai de publicatia culturala, ci si de cel care o citeste. Dar un web magazin, oricum - in mai mare masura decit o revista pe care o pot rasfoi doar membrii redactiei si sotiile lor. Revista noastra poate fi accesata din orice punct al lumii si asta e mare lucru. Am avut din primul numar pina in numarul trecut, cind a fost un numar tematic, o rubrica de turism cultural, "turist in romania", rubrica semnata de mine si Carmina Trambitas, spatiu in care povesteam despre locurile extraordinare pe care le descopeream in Romania, eu, un om venit din afara tarii, cu Carmina, un fel de ghid care redescoperea farmecele natural-culturale. "turist in romania" trezea curiozitatea strainilor (pe linga text curgeau pe margine imagini din locul despre care scriam), dorul romanilor din strainatate, dar de multe ori si mirarea romanilor din Romania, obisnuiti atit de mult cu frumusetile pe linga care poate ca trec zilnic, incit, citind "turist in romania", se mira pe linga ce trec zi de zi. (2 februarie 2006, Brasov)